Hai la JobTransport!

 

 

 

 

 

 

JobTransport, târgul organizat de www.transport-business.ro în parteneriat cu Facultatea de Transporturi din Bucureşti, este locul ideal unde companii din domeniul logisticii şi transporturilor se pot întâlni faţă în faţă cu candidaţii.

Prezenţa la JobTransport este utilă atât angajatorilor, cât şi candidaţilor. Studenţii au posibilitatea de a pleca de la târg cu un job pe măsura pregătirii lor, iar angajatorii pot alege candidaţi de top pentru companiile lor.

Reprezentanţii firmelor de transport şi logistică au acum ocazia să recruteze „boboci” pe care să-i „crească” aşa cum îşi doresc, astfel încât să aibă echipele la care visează.

În plus, companiile participante la JobTransport vor avea oportunitatea să lege noi parteneriate de afaceri şi să discute despre noutăţile din domeniu cu specialişti ai Facultăţii de Transporturi.

Totodată, prin participarea la cea de a cincea ediţie a JobTransport, companiile vor avea de câştigat şi la capitolul notoritetate, iar candidaţii se vor înmulţi de la un an la altul.

Oportunitate pentru studenţi

Un târg de locuri de muncă este o mare oportunitate atât pentru angajatori, cât şi pentru candidaţi. JobTransport. Târgul organizat de www.transport-business.ro în parteneriat cu Facultatea de Transporturi din Bucureşti este locul ideal unde companii din domeniul logisticii şi transporturilor se pot întâlni faţă în faţă cu candidaţii. Firmele îşi vor scoate la bătaie posturile, iar studenţii vor trebui să dovedească, în câteva minute de discuţie, că merită să fie chemaţi la o a doua întrevedere cu recrutorii.

Ca urmare, candidaţii la joburile scoase la concurs trebuie să fie foarte bine pregătiţi. Asta înseamnă să aibă la ei un CV corect redactat şi bine ţintit şi să cunoască domeniul în care vor să lucreze. Prima impresie, dacă nu este bună, poate arunca CV-ul într-o secundă la coşul de gunoi. De aceea, specialiştii în recrutare recomandă candidaţilor ca înainte de a-şi depune CV-ul, să stea de vorbă cu un consilier în carieră care să-i confirme (sau nu) dacă atitudinea sa este cea aducătoare de job.

 

 

 

 

 

 

A veni cu teancul de CV-uri la târg şi a le împărţi pe la standuri nu este soluţia pentru a obţine un post. De la JobTransport poţi să obţii o slujbă, aşa cum ţi-o doreşti, dacă ştii exact pentru ce fel de companie vrei să te pregăteşti (ideal ar fi să ştii şi la care) şi să faci tot posibilul ca visul să ţi se îndeplinească. Nu e greu. Cu atitudinea potrivită şi dorinţa de a învăţa, se poate!

Aşadar, pe 7 noiembrie 2017, în holul Facultăţii de Transporturi, îi aşteptăm, în număr cât mai mare, atât pe studenţi, cât şi pe angajatori.

La JobTransport!

Postat în Fără categorie